Salata tabouleh cu quinoa neagra, merisoare si caju #israel

TOUCH THE WORLD

Salata tabouleh cu quinoa neagra, merisoare si caju #israel

Umami Brunch – A taste of Israel s-a intamplat si in Bucuresti si in Cluj, iar dintre cele peste 25 de preparate de pe tasting table, salata asta s-a numarat printre preferate. Sunt convinsa insa ca putini i-ar fi dat o sansa daca o vedeau intr-un meniu, mai ales in concurenta cu humus cu ardei copt, shakshuka, vinete coapte cu branza si fistic, pastrav cu citive, miel in pila, etc.  Pe cat de simpla si pe alocuri neapetisanta suna, pe atat de surprizatoare este.

 

INGREDIENTE (6-8 portii)
350g quinoa neagra
2 lingurite sare
6 legaturi de patrunjel foarte fresh si cu frunze mici si subtiri
50g merisoare uscate
50g caju (fie il iei crud si il coci tu 7-8 minute la 170 grade, fie direct copt)
zeama de lamaie
ulei de masline

 

MOD DE PREPARARE

Spala bine quinoa si apoi pune-o la fiert in 700ml apa (1 parte de quinoa la 2 parti de apa). Adauga 2 lingurite de sare si din momentul in care a inceput sa fiarba, mai lasa-o 20 de minute. Stinge focul, adauga merisoarele , acopera cu un capac si lasa totul sa se raceasca. Chiar daca o sa ti se pare ca nu este fiarta quinoa si ca inca este multa apa in vas, o sa vezi ca toata apa v-a fi absorbita pana la final si consistenta va fi perfecta. Oricum quinoa neagra se pastreaza intacta fata de cea alba sau rosie care se lipeste si din acest motiv am si ales-o. O gasesti in general la plafar sau o poti comanda online.

Toaca patrunjelul foarte marunt si adauga-l peste quinoa racita. Asezoneaza cu sare, daca mai este nevoie, piper, zeama de lamaie si ulei de masline. Amesteca bine si adauga caju doar daca o mananci imediat, altfel caju se va umezi si o sa ratezi acea textura crocanta care isi va face salata si mai delicioasa.

 

 

LEAVE A COMMENT