Italia in 11 farfurii cu paste
Exista sute de forme de paste si un numar infinit de retete care sa le puna in valoare. Dar sunt cateva preparate italiene, ca doar despre ele vorbim, care au rezistat de-a lungul anilor si care ne ajuta sa ii spunem poftei pe nume.
Poarta emblema regiunilor din care provin, cele mai multe sunt incredibil de simplu de preparat si pot fi baza de la care sa pornim atunci cand vrem sa punem in paste ingredientul favorit, ori ce mai avem prin frigider.
Italia e ca a doua casa pentru noi, asa ca am avut sansa sa mananc de foarte multe ori paste memorabile. Insa chiar daca acum #stamacasa si pentru o vreme nu o sa mai putem calatori, am relaxarea ca pot oricand sa aduc Italia la noi in bucatarie, daca tin cont de trei principii foarte simple:
- Ingrediente de cea mai buna calitate. Incepand cu uleiul de masline folosit, continuand cu calitatea pastelor (de exemplu la Bacania Veche si la Real Foods gasesti paste proaspete produse in Romania, dar poti sa faci si acasa, daca ai rabdare), calitatea branzeturilor, a carnii si legumelor. Totul conteaza si iti influenteaza semnificativ gustul.
- Mai putine ingrediente, mai mult gust. O sa observi si la retetele de mai jos ca au combinatie de maximum 2-3 ingrediente si cantitatea de sos este gandita sa imbrace pastele, dar sa nu le sufoce. Deci nu punem extra branza ca niciodata nu strica sau branza acolo unde nu e cazul. Mai bine pui 1/3 din cantitatea la care te gandeai initial, dar de trei ori mai calitative.
Te provoc sa pornesti de la un ingredient si sa te gandesti cum pot sa te joci cu el mai mult, sa ii dai mai multe texturi sau un plus de gust prin prepararea la temperaturi mai joase pentru o perioada mai lunga de timp. - Fierbe pastele al dente. Adica incearca-le cu 2 minute inainte de timpul scris pe ambalaj si tine cont ca ele se mai gatesc putin si dupa ce le strecori, iar daca le amesteci cu sosul cand inca e pe foc tigaia, atunci e obligatoriu sa le iei cu 2-3 minute inainte. In rest, multa multa apa sarata ca Mediterana, cand fierbe adaugam pastele si fara ulei in apa sau cladit dupa, da?
Acum hai la gatit!
1. Spaghete cacio e pepe
Sunt trei retete cunoscute si sub numele de Sfanta Treime a pastelor din Roma, adica fara ele nu se poate – Cacio e pepe, Carbonara si Pasta all’amatriciana . Iar cea mai simpla dintre ele este cacio e pepe, care are doua ingrediente de baza: branza pecorino, care este o branza de oaie maturata intre cinci si opt luni, cu o aroma usor iute; si mult piper negru.
Reteta pe scurt:
160g spaghete sau tonnarelli
80g pecorino Romano DOP ras
boabe de piper negru pe care il pui pentru 2-3 minute intr-o tigaie incinsa ca sa ii iasa aromele la iveala si apoi il pisezi intr-un mojar, cu fundul unei sticle sau cu ce ai la indemana
Fierbi pastele in apa nu atat de sarata cum ti-am spus mai sus, pentru ca deja pecorino e sarat.
Pui pecorino intr-un bol mai mare si adaugi peste el un polonic de apa de la paste. Amesteci cu un tel si continui sa mai pui apa pana obtii o crema de consistenta unei smantani. Cu grija ca sa nu devina prea lichida. Mai bine mai adaugi apa dupa. Pui pastele peste crema de pecorino si amesteci completand cu apa, pana obtii cosistenta dorita. Ideea e pastele sa fie imbratisate, nu sa se separe lichidul de ele. Asta se intampla daca ai pus prea multa apa sau daca amestecul e prea fierbinte si grasimile se desprind. Aici ai un video foarte fain, doar ca e in italiana. Poti sa urmaresti doar imaginile si sa te ghidezi dupa ce am scris eu.
2. Spaghete carbonara
Una dintre cele mai iubite retete de paste, in mai toate meniurile restaurantelor, simpla, dar totusi atat de rar gatita cum trebuie. Toate argumentele ca sa ne luam lingura de italiano vero.
Ai nevoie de spaghete, oua, pecorino, (parmezan), guanciale sau o optiune de carne de porc uscata cu straturi de grasime, plus piper negru. Iti las mai jos reteta care sigur te va convinge sa aduci Roma la tine in bucatarie.
3. Penne all’arrabbiata
Acesta paste suparate vin tot din Roma si sunt cea mai rapida forma de a-ti prepara pastele. Prajesti intr-o lingura de ulei de masline doi catei de usturoi tocati marunt, adaugi un ardei iute tocat si el marunt sau daca nu ai proaspat, pui niste pudra de chilli sau ce ai, adaugi conserva de rosii si gatesti totul la foc mic pentru vreo 8-10 minute. La final adaugi cateva frunze de busuioc, pui pastele scurse in sos, amesteci, muti in farfuri, mai pui vreo doua frunze de busuioc peste si gata. Reteta asta minus ardei iute = paste marinara.
4. Tagliatele al ragu bolognese
Vine din Bologna, asa cum ii spune si numele, si uneori nici nu are nevoie de cuvantul bolognese langa, ci ragu este suficient ca sa stii ca vei avea partea de un sos suculent dintr-un mix de carne tocata de porc si de vita, amestecata cu pancetta usor afumata, un mix de legume si mult sos de rosii. Aici rabdarea va scoate ce-i mai bun din ingredinte, asa ca nu e cazul sa nu te grabesti, ci sa lasi sosul sa se gateasca la temperatura mica.
Tagliatelele, ideal proaspete, sunt perfecte pentru aceasta reteta, deoarece sosul se va aseza pe latimea lor. Las mai jos o reteta clasica a lui Antonio Carluccio, iar dupa ce te acomodezi cu ea, poti sa te joci si cu carnea tocata la cutit, cum face Massimo Bottura, ori sa adaugi si un pic de cardamon. Nu uita de vinul rosu, poate niste Chianti sau Montepulciano.
5. Lasagna
Si acum ca stim sa facem ragu, doar niste foi de lasagna si un sos bechamel ne desparte de inca un preparat memorabil. Aici gasesti reteta de bechamel si iti promit ca va fi cel mai bun pe care l-ai mancat pana acum – fin, clasic si foarte aromat, chiar daca e niste faina oparita in lapte. Dar untul ala si galbenusurile. Delicios. Iar sosul care iti ramane pot sa il asezi pe niste oua posate sau intr-un croque madame si sa te simti fancy la tine pe balcon.
Ca sa nu lungesc, uite aici cum sa asezi straturile si ce sa faci apoi cu ele. Doar nu exagera cu cantitatile si nu lasa prea mult la cuptor tava. Ideea e sa simti textura foilor de lasagna.
6. Paste cu pesto alla genovese
Genova este capitala Linguriei si locul de unde provine faimosul pesto de busuioc. Ai nevoie de busuioc proaspat, usturoi, muguri de pin, pecorino, parmigiano si ulei de masline. Pui totul in blender, mixezi pana devine o pasta omogena si nici nu apuca pastele sa se fiarba ca pesto-ul tau e gata. Daca vrei sa faci doar cat mananci o data, atunci foloseste un mojar de piatra sau de lemn si o sa traiesti o experienta italiana autentica. Poti sa inlocuiesti mugurii de pin cu nuci romanesti, migdale sau alte oleaginoase ai la dispozitie. Iar in loc de busuioc poti pune alte frunze – leurda (dar atunci scoti usturoiul din reteta), patrunjel. etc. Nu va fi pesto genovese, dar va fi pesto-ul tau.
Se pare ca exista si o asociatie care se ocupa de pastrarea traditiei acestui pesto, asa ca poti sa incepi cu reteta originara.
7. Paste alla putanesca
Pastele astea poti sa le recunosti doar dupa miros. De fapt, legenda spune ca au fost inventate de prostituatele din Napoli pentru a-si atrage atrage clientii la usa lor. Mirosul puternic de ansoa, usturoi, capere si masline e irezistibil, asa ca ai grija cui i le pregatesti.
Reteta asta e excelenta si ce imi place la preparatul asta e ca ingredientele pot sa le tin in frigider mult timp, asa ca pot sa ma reintorc la ele de fiecare data cand sunt in pana de idei sau nu am mai nimic proaspat. Nu-i musai sa ai spaghete, poti sa folosesti cam orice tip de paste, desi felul in care mancam spaghetele, intensifica gustul.
8. Pasta alla norma
Vanata este leguma vedeta in Sicilia, asa ca era musai sa existe si o reteta de paste care sa o puna in cea mai potrivita lumina. Se spune ca aceste paste au fost numite asa in onoarea faimoasei opere La Norma, compuse de Vicenzo Bellini, care conform legendei, in timpul in care lucra la aceasta opera, frecventa un local din Catania unde comanda mereu acelasi preparat – paste cu vinete prajite, suc de rosii, usturoi, busuioc proaspat si fulgi de ricotta coapta. Eu mai am in congelator niste ricotta d-asta, dar poti sa o inlocuiesti cu caciocavallo sau cu o branza usor sarata, nu foarte maturata. Oricum, in reteta asta branza are rol de condiment.
Reteta pe scurt (2 portii)
Caleste 2-3 catei de usturoi in putin ulei de masline, adaugi o vanata mica taiata felii subtiri sau cuburi pe care il prealabil le-ai lasat cu sare timp de 20 de minute si apoi le-ai sters (asa scoti gustul amar din ele). Le gatesti incep pana incep sa se caramelizeze. Sigur va fi nevoie sa mai adaugi ulei pentru ca vinetele inghit foarte mult. Pui 200g de rosii tocate din conserva peste vinete, sare, piper si le mai lasi pe foc inca 10 minute. La final adaugi busuioc taiat marunt, rastorni pastele peste sos, amesteci, muti in farfurie, pui ricotta pe deasupra, cateva frunze de busuioc si gata.
9. Spaghete aglio, olio e peperoncino (AOP)
Nascuta in sudul Italiei, reteta asta oglindeste cel mai bine asa numita cucina povere (bucatarie saraca) a Italiei. Nelipsitele paste, spaghete in cazul asta, sunt unse cu uleiul fierbinte aromatizat cu usturoi si fulgi de ardei iute. Daca ai si niste patrunjel prin frigider, toaca cateva frunze si presara-le pe deasupra. Chiar nu are rost sa mergi la restaurant pentru pastele astea. Alege un ulei bun, pune 2-3 linguri in tigaie, cand inca nu e fierbinte pune cateii de usturoi tocati marunt si fulgii de ardei. Gateste la foc mic si ai grija sa nu ii arzi. Trebuie sa se coloreze putin usturoiul, ca sa stii ca e gata. Amesteci cu pastele si gata. Nu mai ai nevoie de nimic. Nu trebuie sa ai ulei in farfurie, dar pastele trebuie sa fie unse bine.
10. Gnocchi alla sorrentina
Daca faina din paste nu era suficienta, italiene au zis sa mai puna si niste cartofi, poate si un pic de branza si niste oua. De fapt, se pare ca gnocchi s-a numarat printre primele tipuri de paste. Poti fie sa ii cumperi ca atare si sa le faci tu soul, fie sa ii faci de la zero. Cum nu-i complicat, doar putin migalos, ar putea fi o activitate buna de facut impreuna cu cei dragi. Cei de la The Spruce Eats au cateva articole dedicate care nu te lasa sa te pierzi si mai las si o reteta a lui Gordon Ramsay.
Gnocchi alla sorrentina vin din sudul Italiei si au trei ingrediente de baza: pasta de rosii, busuioc si mozzarella proaspata.
11. Tortellini in broth
De data asta nu-i o reteta, desi se gasesc multe pe internet, ci o poveste. Tortellini in broth este unul dintre preparatele de semnatura ale Bolognei si un fel de autobiografie a lui Massimo Bottura. Las aici povestea bucatelelor micute de paste intortochiate care ascund un amestec de carne de porc, prosciutto, mortadella si parmezan.