Ciocolata calda cu chilli si scortisoara #Mexic
Etalonul nostru de ciocolata calda a aparut in urma cu cativa ani, la targul de Craciun de la Coven Garden, din Londra. Sa fie cremoasa, densa, cu gust puternic de ciocolata. Adica opusul lui lapte cu ciocolata. Un desert de sine statator.
Iar cand pregateam meniul pentru Atelierul de Craciun pe care l-am organizat impreuna cu Atelier Interesart, stiam sigur ca vreau sa ne asteptam oaspetii cu ciocolata calda, doar ca in varianta azteca, cu chilli si scortisoara.
INGREDIENTE
1L lapte (eu folosesc Laptaria cu caimac)
200g lapte condensat indulcit, de la Laptaria cu caimac
350g de ciocolata neagra (eu am folosit Callebaut, dar poti sa folosesti ce ai la indemana. Calitatea ciocolatei va influenta semnificativ produsul final)
1.5 lingurite de scortisoara macinata
1/2 lingurita de chilli macinat (adapteaza in functie de ce ardei iute ai la dispozitie, eu am folosit chilli guajillo, si tine cont ca iuteala se simte mai puternic cand produsul este fierbinte)
Optional: cateva picaturi de ulei de portocale sau putina coaja de portocale bio. Zahar brun/brut, in functie de cat de dulce e ciocolata ta, dar tine cont ca laptele condesnsat are si el zahar
Varianta 2: inlocuieste scortisoara si chilli cu cardamon si calatoresti un pic si in Asia.
MOD DE PREPARARE
Amesteca toate ingredientele, cu exceptia ciocolatei, si pune-le pe foc mic spre mediu pana dau in fiert. Ai grija sa nu dea si in aragaz. Da focul la minim si adauga ciocolata maruntita. Amesteca pana obtii o consistenta omogena si apoi pune ciocolata calda in canile alea frumoase si bucura-te de ea alaturi de cei dragi.
Eu am folosit Thermomix, asa ca in cazul in care ai unul la indemana, pui toate ingredientele in bol si ai nevoie de doar 4 minute, la 100 de grade, viteza 3. La final, ca sa obtii o consistenta si mai cremoasa, poti pune si paleta pentru mixat si amesteci 2 minute, la viteza 9.