Ce am invatat la Jamie Oliver Cookery School

TOUCH THE WORLD

Ce am invatat la Jamie Oliver Cookery School

 

Ma numar printre milioanele de oameni pe care Jamie Oliver i-a motivat sa gateasca mai mult si mai bine. Dar cel mai important, stilul lui Jamie de gatit mi-a dat libertate in bucatarie, ceea ce m-a facut sa ma indragostesc iremediabil de bucatarit si de el.

Weekend-ul asta am avut sansa sa fiu cursant la scoala lui de gatit, cel mai frumos cadou posibil pentru schimbarea de prefix, asa ca am zburat la Londra si m-am bucurat de experienta Jamie Oliver.

Pe langa retetele delicioase, gatite alaturi de doi chef-i carismatici, pe care le voi impartasi pe blog rand pe rand, am invatat cateva tips&tricks pe care vi le las mai jos si sper sa va foloseasca si voua.

 

 1. Bucatarul are mereu o mana curata si una murdara
Pe cat de simplu si banal pare sfatul asta, pe atat de util este. Daca gatesti, sigur ti s-a intamplat de multe ori sa iti patineze mana pe cutitul sau sa trebuiasca sa te speli pe maini din 5 in 5 minute. Chef-ii respecta intotdeauna regula asta, iar eu doar am putut sa ma intreb cum de nu m-am gandit pana acum sa fac asta.

 

2. Cutitul de nelipsit din orice bucatarie
La curs ni s-au prezentat toate cele 9 cutite din imaginea de mai jos, dar unul singur era pe musai list – chef knife. Un bucatar bun se poate descurca in orice situatie doar cu acest cutit, iar un bucatar amator cu atat mai mult.

JamieOliverCookerySchool_storiestoshare.ro

 

3. Cum stii ca tigaia e incinsa
Apropii exteriorul mainii de tigaie si trebuie sa simti caldura puternica. Atat de simplu.

 

4. Ghimbirul nu se curata de coaja
Daca e musai sa il cureti, adica doar daca vrei sa prepari un sos foarte fin, foloseste varful unei lingurite pentru a indeparta doar stratul maroniu.

 

5. Nu e loc de perfectionism in bucatarie, cu exceptia timpului de preparare al carnii.
Jamie Oliver a ajuns atat de apreciat in lume pentru ca a reusit sa faca pe oricine sa creada ca poate sa gateasca. Si chiar asa este. Singurul lucru nenegociabil in bucataria lui este timpul de gatit carnea.

 

6. Cum stii ca e carnea gatita
Am invatat sa imi folosesc toate simturile in bucatarie. De vaz ai nevoie pentru a stii cand sa intorci carnea – cand marginile sunt albe, atunci e momentul potrivit. Niciodata mai devreme pentru ca risti sa se rupa pielea. Iar simtul tactil il folosesti pentru a identifica momentul in care carnea este gatita. Vezi mai jos explicatia lui Tom, trainerul de la Jamie Oliver Cookery School.

7. Niciodata nu tai carnea imediat dupa ce ai terminat-o de gatit. O lasi sa se odihneasca cateva momente ca sa aiba timp sa i se distribuie aromele si gustul. 

 

8. Bati carnea cu facaletul ca sa se fragezeasca, dupa ce am asezat-o intre doua hartii de copt.
Pentru a obtine aceiasi grosime a carnii, e nevoie sa ai o miscare asemanatoare cu cea in care ai vrea sa indepartezi ceva de pe o suprafata. SI grija sa nu insisti prea tare. Eu am reusit sa zdrentuiesc un piept de pui.

 

9. Cum stii ca pestele e proaspat.
Trebuie sa aiba ochii clari si luciosi, branhiile rosii, pielea sa nu fie uleioasa, iar daca il apesi cu degetul, trebuie sa revina rapid la forma initiala.

 

10. Cand prajesti fileuri de peste, le apesi usor cu o spatula imediat cand le-ai pus in tigaie, ca sa nu se ridice de parti.

 

11. Imi portionez singura carnea, fie ca e vorba de pui sau peste.
In primul rand este mult mai economic asa si totodata iti da prilejul sa gatesti mai multe lucruri. Iar cel mai important, ai mult mai mult control asupra calitatii carnii. Una este sa vezi un file de peste care cine stie de cat timp leneveste pe cuburile de gheata sau cati s-au gandit sa il atinga, iar alta e sa vezi pestele intreg. Si am descoperit ca nici nu este atat de greu precum credeam sa fac lucrurile astea. Chiar merita ca o data pe saptamana sa imi iau 15 minute in plus pentru a gati responsabil.

 

12. Nimic nu se arunca.
Cartilajele puiului le-am fierb cu legumele si am obtinut o supa gustoasa si cu un mare aport de colagen, in tigaia in care am prajit carnea am pus apa fierbinte pe care am folosit-o ca baza pentru sos, osul de vita l-am prajit si am obtinut o grasime foarte aromata in care am prajit apoi carnea si legumele. Pana si cojile de ceapa le-am folosit la supa. 

jamieolivercookeryschool_storiestoshare.ro

 

13. Lemongrass-ul il bati usor cu pistilul de la mojar, pastrezi mijlocul si indepartezi partile lemnoase. Iar cateilor de usturoi le tai radacinile si apoi il presezi usor cu lama cutilui cat sa li se desprinda coaja.

 

14. Better diet, better lifestyle, better taste.
Asta e replica cu care te conving sa consumi doar carne organica, din surse controlate.

 

La Jamie Oliver Cookery School sunt multe variante de cursuri. Cele mai lungi sunt de o zi, adica cele la care am participat si eu: 5 ingrediends – Quick and Easy Food: unde am gatit impreuna cu cei doi traineri un aperitiv, doua feluri principale, o garnitura si un desert, fiecare dintre ele avand 5 ingrediente de baza; Sharpen your Knife – am invatat ce cutite sa folosesc si cum, am invatat sa portionez puiul si sa filetez peste, plus cateva retete usoare, ca sa avem si ce manca dupa. La toate cursurile mananci ceea ce ai gatit si ce iti ramane iei acasa. In functie de mancarea gatita, primesti si un pahar de vin. Retetele le primesti pe e-mail dupa curs, impreuna cu tips&tricks. Daca si tu visezi sa il ai ca chef pe Jamie Oliver, te anunt ca nu tine cursuri 😉 In schimb, o sa ii recunosti stilul in fiecare expresie a trainerilor si in fiecare colt de bucatarie.

jamieolivercookeryschool_storiestoshare.ro

 

LEAVE A COMMENT