Scrisoare din Noua Zeelanda
Sursa foto: Pat Campbell / The Canberra Times editorial cartoon for Monday, March 18, 2019
A trecut mai bine de o saptamana de la atentatul din Christchurch, Noua Zeelanda, in urma caruia 50 de persoane si-au pierdut viata, dar oamenii de aici sunt inca in stare de soc. Nu se tem pentru vietile lor, ci mai degraba incerca inca sa proceseze cum un asemenea act de violenta se poate intampla in tara lor. „Noi nu suntem tara asta si nici nu vom accepta sa devenim”, spune cu fermitate Jacinda Ardern, cel mai tanar Prim-ministru al Noii Zeelande din ultimii 150 de ani si liderul pe care neo-zeelandezii il urmeaza negresit. Mesajul Jacindei Ardern a fost si cel mai asteptat si apoi rostogolit mesaj in toate mediile in acea vinere care a schimbat nu numai vietile zecilor de familii ale caror membri au fost victimele atentatului, ci a devenit un studiu de caz in timp real pentru o lume intreaga.
Eram la 800 de kilometri distanta de Christchurch cand s-a intamplat tragedia si am aflat de la un post de radio local. Au dat informatia scurt, la obiect, fara sa faca prea multe presupuneri sau sa sperie ascultatorii. Ne-a sugerat sa ascultam cu totii mesajul Prim-ministrului de la ora 19, pentru ca ea este in masura sa dea informatii clare si cu siguranta va avea detalii lamuritoare. Dar intrebarea repetitiva era Cum de s-a intamplat asta la noi.
“Este clar ca ce s-a intamplat poate fi descris ca un atac terorist […] Christchurch a fost casa acestor victime. Noua Zeelanda nu a fost locul in care s-au nascut, de fapt Noua Zeelanda a fost alegerea lor […] locul pe care l-au ales pentru siguranta lor si pentru ca puteau sa isi practice in libertate credinta […] Pentru cei dintre voi care va uitati de acasa in seara asta si va intrebati cum s-a putut intampla asta aici, […] aceste valori nu vor fi si nu pot fi clintite de acest atac […] Poate tu ne-ai ales pe noi, dar noi te respingem si te condamnam intru-totul.” a transmis Jacinda Ardern in exact cinci minute, iar apoi a raspuns la fiecare intrebare pe care jurnalistii din sala au avut-o. Personal am simtit ca sunt martorul celui mai puternic mesaj de criza – plin de empatie si responsabilitate, dar ferm si clar. In asemenea situatii, oamenii au nevoie sa se simta in siguranta, sa stie ca cei care se ocupa sunt capabili sa faca fata situatiei, pe scurt, ca sunt pe maini bune. Dar fara sa se ascunda elefantul din camera sau sa se spuna vorbe fara fond. Puterea mesajului a fost potentata apoi de raspunsuri precum Nu stiu, Nu sunt in masura sa raspund la intrebarea asta. Va rog sa il intrebati pe X care este in masura sa va raspunda, Avem informatia, dar din motive de siguranta nu o pot face publica.
Un popor este oglinda liderilor, asa cum copilul devine oglinda parintilor. Asta s-a intamplat in Noua Zeelanda in zilele care au urmat. Am vazut cetateni care si-au insusit mesajele de non-violenta transmise de Prim-ministru, oameni care vorbeau cu durere de ce s-a intamplat si care s-au concentrat pe cautat solutii, nu pe aratat cu degetul catre vinovati.
Un fapt evident, care nu a fost deloc ascuns sub pres, a fost acela ca arma semi-automata era cumparata legal din Noua Zeelenda de atacatorul care nici macar nu era cetatean al Noii Zeelande. Dar oamenii nici daca voiau, nu ar fi avut timp sa despice firul in patru, pentru ca deja guvernul isi asuma fisura din sistem si pregatea schimbarile de lege. Intre timp, multi dinre cei care detineau astfel de arme care urmau sa devina ilegale in Noua Zeeleanda, au mers singuri sa le predea autoritatilor.
In presa, politia era laudata pentru modul in care au intervenit, desi era pentru prima data cand se confruntau cu asa ceva. Guvernul arata ca organizatiile responsabile au situatia sub control – de la alertarea autoritatilor din Australia, pana la oprirea rostogolirii filmului evenimentului in social media.
La mine si la Adi era greu sa nu apara gandul – Daca era la noi, atunci ..
Nu avem de unde sa stim exact cum ar fi reactionat autoritatile de la noi, dar ce stim din experientele trecute e ca de multe ori nu reactia ne lipseste, ci coordonarea resurselor si comunicarea eficienta. Ce am vazut in Noua Zeelanda zilele astea a fost o cunoastere si recunoastere a rolurilor pe care fiecare om din echipa le are, fara incercari de a demonstra cine are mai multa putere, ori de a muta reflectorul in alta directia decat cea normala – prinderea vinovatilor, salvarea vietilor celor raniti, sprijinirea familiei, siguranta si linistea populatiei, acest eveniment sa nu se mai repete.
O alte lectie pe care ne-am luat-o a fost cum poate o tara sa-si imbratisese cu atata respect si grija imigrantii. Nu-i de mirare ca atatia oameni isi doresc sa vina aici ori s-au mutat deja. De la mesajul initial de mai sus, la intalnirea Jacindei Ardern cu familiile victimelor, la acoperirea capului cu esarfa neagra in semn de respect pentru religia lor (lideri, prezentatori TV, simpli cetateni), la adresarea Prim-ministrului in fata Parlamentului folosind formula de salut in limba araba As salaam alaikum.
Actiune
La foarte scurt timp dupa eveniment, cele peste 1,5 milioane de versiuni video cu atentatul erau sterse din social media, o linie telefonica cu psihologi era pusa la dispozitia familiilor victimelor atentatului si comunicata in toate mediile, o lege era in schimbare, vinovatii erau inchisi.
Desi sunt multe lucruri incredibile despre care ar merita sa vorbim aici, un lucru e cert. Jacinda Ardern pune in miscare un stil de leadership care misca natiuni si care poate sa devina o sursa de inspiratie si o metoda de salvare pentru noi toti. Evenimentul de la Christchurch nu ar fi trebuit sa se intample niciodata, dar ce putem schimba este doar viitorul.