Scrisoare din Argentina
Mancam ultimul medialuna din farfurie si privim spre podgoriile ruginii de malbec asezate la umbra Anzilor. Chicos, ¿Quieren un poco mas de café? Daca mai vrem putina cafea? Nu, nu mai vrem. Dar parca am mai vrea cateva zile aici.
Suntem pe drumul vinului din Mendoza si in cateva ore plecam din Argentina, dupa 2 saptamani petrecute aici. Nici noi nu stim exact de ce ne va fi dor. Argentina nu e o tara care sa iti transmita ceva atat de puternic incat sa iti ramana imprimat in suflet si in memorie. Poate tocmai din cauza mixului de culturi si a modestiei argentinienilor. E un pic de Italie, un pic de Spanie, un pic de America Latina, asa ca ti-e greu sa spui ce e argentinian aici.
Si daca ne gandim la vacanta noastra de aici, acelasi mix l-am resimtit si in natura pe care am admirat-o, pe strazile pe care ne-am plimbat, in multitudinea de oameni cu care am interactionat si clar, in farfuriile noastre. Dar tocmai asta e frumos la Argentina, ca nu te plictiseste niciodata. E ca un film bun care schimba actiunea cand tu inca esti prins de cea de dinainte. Si cand te gandesti ca noi am fost doar in Argentina de Nord: Buenos Aires, Iguazu, provinciile Salta si Jujuy, Cafayate si Mendoza. Sudul l-am lasat pentru o vacanta viitoare.
Parca deja a trecut un an de cand asistam la spectacolul de tango din cartierul San Telmo si ne promiteam ca ne vom intoarce aici sa facem si noi ace de ceas cu varfurile pantofilor. Locuitorii din Buenos Aires sunt foarte diferiti de argentinienii pe care i-am intalnit in celelalte regiuni. Parca sunt mai europeni, mai agitati, vorbesc mai repede si cu un accent greu de inteles. N-ar da orasul lor pentru nimic in lume, poate doar pentru periferie, unde viata e mai linistita. Am locui si noi in Buenos Aires pentru o luna. Sa luam ore de tango, sa mergem la teatru, sa prindem apusul in coloratul cartier Boca, iar apoi sa mancam parrila intr-unul din gastro-barurile din Palermo la ora 23, cand seara abia incepe.
Dar chiar si intr-un timp atat de scurt, Argentina a apucat sa ne invatate cateva lucruri pe care le luam acasa cu noi: cum poti sa sa fii primitor fara sa coplesesti, cum poti sa fii acolo fara sa fii vazut, cum poti sa fii ferm, fiind atat de iubitor.
Cand eram la peste 4000m, in Tren a las nubes si locomotiva s-a defectat, asa ca nu am mai putut ajunge la destinatie, deasupra norilor, si am fost nevoiti chiar sa coboram o portiune pe jos, imediat cum am ajuns in autobuz, am fost anuntati ca toti banii pe bilete ni se vor returna chiar in ziua respectiva. Imaginati-va ca acele bilete costau in jur de 150 euro si includeau nu numai plimbarea cu trenul, ci si un drum de 6 ore dus-intors cu autobuzul, mic dejun si pranz, un ghid care a fost tot timpul cu noi, inclusiv o ambulanta care ne-a insotit tot drumul.
Apoi a mai fost un moment memorabil in Iguazu, cand restaurantul in care urma sa mancam avea POS-ul defect, asa ca banii cash nu ne ajungeau sa mancam ceea ce ne propusesem. Atunci proprietarul care ne servea a insistat sa mancam ce vrem, chiar si sa ne luam bauturi, iar apoi a calculat nota de plata cat sa fie exact cat aveam noi. Nu stiu unde in lume se mai intampla asta. Dar asa e Argentina.
Dar Argentina autentica parca tot la sat am vazut-o, in satucele pamantii din munti, mergand calare pe cai, framantand aluatul pentru empanade sau impletind ciorapi din lana de lama. Chiar si orasenilor din capitala le place aici. La ce distante lungi sunt de parcurs in Argentina, e ca si cum am calatori noi la celalalt capat de Europa. Asa ca ne-am tot intalnit cu argentinienii peste tot pe unde am fost si am descoperit impreuna tara lor. Ar mai fi loc destul pentru turistii straini, dar parca nu se inghesuie atat de mult sa vina aici. Poate doar brazilienii, ca sunt aproape.
Dupa un tur rapid al catorva crame, ajungem in final la aeroport si respiram usurati ca sticlele de vin au trecut testul greutatii. Deci o sa avem o bucatica de Argentina si acasa. Ne asezam bagajele de mana pe banda, trecem prin poarta de securitate si domnul in uniforma se apropie de noi. Aoleu, oare am uitat ceva in bagaj?, ne intrebam noi usor panicati.
Cum v-a fost vacanta in Argentina? V-a placut?
Pfff. Le raspundem bucurosi in spaniola deja antrenata, iar la final, ne multumeste pentru ca i-am vizitat tara si ne invita sa mai revenim.
Galerie foto