Parisul pentru gurmanzi

TOUCH THE WORLD

Parisul pentru gurmanzi

Relaxarea cu care calatoresti intr-un oras in care ai fost de mai multe ori e cea mai frumoasa recompensa pe care poti sa o primesti pentru ca te intorci. Iar Parisul reuseste sa te suprinda de fiecare data, sa iti dea mii de motive sa iti cumperi urmatorul bilet, dar si sa te faca sa te simti ca acasa cand intri in locurile in care ai mai fost, cand deja stii unde vrei sa mananci maine croissant-ul de dimineata sau cand stai cu Airbnb si dai o fuga pana la fromagerie si te intorci cu provizii cat pentru o luna, plus o bagheta mancata pe jumatate.

Ultima vizita la Paris a fost in urma cu cateva luni, cand am avut trei zile de explorat orasul alaturi de maica-mea. Doar noi, ca fetele. Asa ca in jurul obiectivelor turistice pe care am zis ca e musai sa le punctam, maica-mea era pentru prima data la Paris, am construit o lista de vreo cinci ori mai lunga cu locuri in care e musai sa mancam. Ca doar cum ai putea intelege altfel locul asta, daca nu alaturi de un Paris-Brest si un pahar de vin?

Avand in vedere lungimea listei, va dati seama ca deja am planurile facute pentru cel putin 10 vizite la Paris. Dar dau mai departe unde am fost si unde musai vreau sa mai merg. Lista a fost construita la intersectia recomandarilor ghidului Gault-Millau, ale chef-ilor pe care ii urmaresc (inclusiv cand viziteaza Parisul :D), bloggerilor si publicatiilor de specialitate.

Si sigur ca ce am degustat in Paris a servit drept inspiratie pentru meniul de la editia Umami Brunch – Vive la France.

Breakfast/Brunch

Cafe de Flore si Les Deux Magots

Doua dintre cafenelele-legenda din Paris, vecine aflate pe faimosul bulevard Saint-Germain des Prés. Aici mergi nu pentru produse, ci pentru toate conversatiile si intalnirile la care au fost martori acesti pereti – de la pictori precum Picasso, pana la mari filozofi. Ia-ti o cafea si indiferent de sezon, aseaza-te afara si lasa-te purtat de vibratia orasului.

storiestoshare.ro
Cafe de Flore
Blé Sucré

Cand stii ca aici se gasesc cele mai bune madeleines din oras si ca le poti manca abia scoase din cuptor, adica exact asa cum se consuma desertul asta frantuzesc pe cat de simplu, pe atat de genial, iti faci drum special pana acolo si apoi nu te mai opresti din mancat.

Blé Sucré nu e intr-o zona turistica, insa e clar abordabil sa vii aici. Pe langa madeleines, incearca si pain au chocolat sau croissantele cu unt, daca nu iti place ciocolata (exista asa ceva?). Au si o vitrina plina de prajituri, dar noi am incercat doar flanul, desi Tarte Tatin arata de nerefuzat.

storiestoshare.ro
Sigur ca nu arata asa minusculele madeleines. Sursa foto: Ble sucre
storiestoshare.ro
Poilâne Bakery

Poilâne marcheaza cumva inceputul pasiunii mele pentru mancare si dovada ca sunt dispusa sa dedic timp, energie si bani pentru a avea tot felul de experiente culinare. Prima vizita aici am facut-o in anul doi de studentie, cand cele 3 felii de pain Poilâne pe care le-am cumparat depaseau cu mult bugetul nostru pentru pranz. Una am mancat-o si doua le-am dus suvenir alor mei, la suficiente zile distanta cand puteau sa fie asezate langa bibelouri.

Povestea a inceput in 1932, cand Lionel Poilâne a deschis o brutaria care folosea maia si faina macinata la moara de piatra. Astazi, painea Poilâne este un reper pentru brutarii din lumea intreaga, iar daca ajungi aici, trebuie sa testezi in primul rand painea lor de semnatura, cu coaja crocanta si miez umed. Are vreo 2kg, dar cum spuneam, iti poti cumpara doar cateva felii.

storiestoshare.ro
Acum
storiestoshare.ro
Atunci

Mult mai la indemana decat Poilâne este Maison Kayser, lantul de brutarii condus de Eric Kayser, un brutar care a inventat Fermentolevain (un dispozitiv care inteleg ca te ajuta sa faci si sa pastrezi mai bine maiaua). In Paris sunt in jur de 30 de brutarii Maison Kayser, dar au francize si in multe tari din America, Europa si Asia.

La Cafeotheque

Cafeaua de specialitate este destul de greu de gasit in Paris, dar daca chiar vrei sa te bucuri de o cafea adevarata, aici trebuie sa vii. Oamenii au si scoala pentru barista, deci stiu ce fac. Gasesti si produse de patiserie, quiche-uri, dulciuri, inghetata. siiii poti sa faci si degustare de cafea.

La Bauhinia, Shangri-La Hotel

Parizienii iubesc brunch-urile si nu e deloc suprinzator, avand in vedere ca la genul asta de eveniment ai sansa sa gusti din multe mancaruri, fara sa fie nevoie sa consumi o cantitate mare din produs.

La Bauhinia gasesti un fusion frantuzesc-asiatic, iar sambata de la 12 la 14 organizeaza un brunch with a view. Nu am ajuns aici, dar e pe lista noastra

storiestoshare.ro
Sursa foto: The Fork
Chez Casimir

Un food lover care a venit la Umami Brunch mi-a povestit ca a luat brunch-ul aici la recomandarea unei prietene care locuieste de ani buni in Paris si ca e musai sa ajung. Poate ajungeti voi inaintea mea.

Pranz/Cină

 L’Ami Jean

Un loc pentru care am primit recomandari repetate si care ii face pe parizieni sa ridice spranceana, semn ca e pour les connaisseurs. Din pacate nu mai aveam cand sa ajungem aici, dar e cap de lista la urmatoarea vizita. Inteleg ca aici gasesti mancare adevarata, adica nu fine dining, insa preturile sunt destul de mari. Cu toate astea, as merge pe varianta de tasting menu.

Lazare

Deschis in gara Saint-Lazare de chef-ul cu trei stele Michelin, Éric Fréchon, Lazare aduce in prim-plan mancarea traditionala frantuzeasca, in special Normandia. si un vibe foarte familiar.

Breizh Café

Logic ca nu ai cum sa vii la Paris fara sa vizitezi cateva crêperie. Pe langa clatitele de la colt de strada, umplute cu crema de alune si ciocolata din borcane gigant de Nutella, iti recomand sa pui pe lista si Breizh.

Meniul este format doar din clatite si galette din hrisca si ai zeci de optiuni sarate si dulci. Indiferent ce alegi, musai pune pe lista si Crêpe Yuzu-Suzette flambate cu Grand Marnier.

storiestoshare.ro
Le coq rico

Ii gasiti in cartierul Montmartre si sunt startul perfect pentru plimbarea in urcare catre Sacré-Cœur si apoi paharul de vin din piatra Tertre (o piatra mica unde si-au dat intalnire pictorii din Paris).

Le coq rico este o „bistrotisserie” unde gasesti pui cu pedigree, cum bine spunea o publicatie de specialitate. In Franta sunt foarte des intalnite rotiseriile unde oameni merg sa manance pui cu cartofi prajiti, insa Le coq rico a dus aceasta traditie la alt nivel.

Fine dining

Fie ca obisnuiesti sa mergi in astfel de locuri, esti pe cale sa incepi aceasta aventura care iti va scutura bine cardurile, ori pasiunea ta e doar la nivel aspirational deocamdata, cele cinci locuri de mai jos sunt de tinut aproape. Pentru ca nu voiam sa o sochez pe maica-mea, chiar daca eu o scoteam la masa, am experientat doar prima recomandare, Clover. Insa celelalte restaurante raman pe musai list si stiu ca intr-o zi voi merge in fiecare dintre ele. Inca ma mai gandesc in ce ordine.

Clover

Clover este fondat de Jean-François Piège, numit in 2007 de Gault-Millau „Bucatarul anului”. Exista Clover Grill si Clover Green. Noi am fost la Green, cand inca nu se numea asa si aveau si peste in meniu. De cercetat daca inca mai au. Restaurantul are trei optiuni orare pentru pranz si cinci pentru cina si doar cateva locuri. Meniul este scurt si poate fi comandat fie a la carte, fie gustare, fel principal si desert.

storiestoshare.ro

storiestoshare.ro
Nu duceau lipsa de clienti, doar ca noi am intarziat putin si am pierdut startul. Rezervarile se fac la aceiasi ora si eram ultima serie de pranz.
Le Chateaubriand

Mancare experimentala, meniu care se schimba zilnic, deserturi nebune – toate astea cer deschidere din partea ta, dar nu ai cum sa nu vrei sa le treci pragul celor care sunt considerati deschizatori de drumuri pentru o noua forma a dining-ului parizian.

Septime

Aici nu am ajuns pentru ca nu am prins loc. Am inteles apoi de pe diverse bloguri cum ca ar trebui sa suni fix cu trei saptamani inainte, desi nu stiu daca e chiar adevart. Orice ar fi, multi spun ca aici gasesti cel mai bun tasting menu cu mancare contemporana din Paris. Chef Grébaut lucreaza si la faimosul L’Aparge (vezi mai jos) si se pare ca are un talent in a scoate la iveala arome noi in ingrediente familiare.

Yam’Tcha

Sigur ca imi place pentru ca chef este o femeie si in plus o cheama Adeline, dar nu d-asta am pus Yam’Tcha pe lista. Frantuzoiaca Adeline Grattard a avut sansa sa calatoreasca inca de mica si asa crede ca i s-a dezvoltat apetitul pentru mancarea exotica. A studiat in Germania, dar s-a intors in Paris pentru a urma faimoasa Ferrandi Cookery School. S-a indragostit de cel care astazi este specialistul in ceaiuri in restaurantul pe care il conduce. S-au mutat in Hong Kong, unde Adeline a invatat tehnici chinezesti de gatit, iar astazi detine in Paris restaurantul Yam’Tcha, care in doar cateva luni de la deschidere a primit prima stea Michelin.

L’Arpege de Alain Passard

M-am indragostit de Alain Passard dupa ce l-am vazut in serialul Chefs Table de pe Netflix si mi-am pus pe bucket list sa ajung aici macar o data. Restaurantul are trei stele Michelin, dar nu asta ma atrage, ci felul in care Passard trateaza legumele si le transforma in personajele principale din farfurie. Asta dupa ani multi in care nu percepea existenta bucatariei fara proteine animale.

Dulciuri

La Pâtisserie Meurice par Cédric Grolet

Cédric Grolet a fost numit in 2018 cel mai bun patiser din lume si este renumit pentru prajiturile care arata exact ca fructele din care sunt facute. E un fel de elogiu adus fructelor. Cand am ajuns in Paris, a fost primul loc in care am mers si a fost exact ca vizita intr-un magazin de bijuterii pretioase, dar de unde chiar iesi cu o punga in mana.

Vitrina cu prajituri este de fapt o masa lunga, alba, pe care sunt asezate doar cateva prajituri. Alte doua-trei prajituri, si mai valoroase, sunt asezate in vitrine individuale de sticla. Iti alegi prajitura, iar apoi cu grija iti e asezata intr-o cutie in care chiar ar putea sa stea linistita o bijuterie fina. Mai departe, cutia e pusa intr-o punga, astfel incat sa o transporti usor. La Pâtisserie Meurice nu ai unde sa te asezi sa mananci, deci e bine sa ai planul facut dinainte, adica sa stii unde vrei sa te asezi ca sa te bucuri in tihna de prajitura si sa nu dureze mai mult de cateva minute, ca sa o mananci in parametri optimi.

storiestoshare.ro
storiestoshare.ro
storiestoshare.ro
storiestoshare.ro

Posibil ca in drumul spre Meurice o sa dai de o coada intimidanta, dar sa stii ca de fapt e la Angelina Paris, unde din nou nu ar fi rau sa faci o degustare.

Cafe Puchkine

I-am descoperit ca fiind locul unde e musai sa mergi pentru a testa macarons memorabili. Iar cum la mine desertul asta e o iubire complicata – adica imi place la nebunie, dar aproape de fiecare data cand mananc macarons spun ca nu sunt buni, i-am adaugat rapid pe lista. Ia-ti un ceai si bucura-te de viata buna asa cum stiu francezii sa o faca.

Berthillon sau Scaramouche

Daca iti place inghetata, atunci pune pe lista si aceste doua locuri si stabileste tu care e cea mai buna inghetata artizanala din Paris.

Daca deja ti-am facut pofta de Paris, vezi poate gasesti un bilet avantajos pentru la toamna. Asta a fost o alta concluzie dupa ultima vizita. Parisul e cel mai frumos toamna.

Si daca nu mai ai rabdare pana atunci, te astept pe 14 iulie, la Umami Brunch – Vive la France. Călătorim prin regiunile Franței, de la nord la sud, și ne folosim toate simțurile pentru a ne bucura de peste 20 de preparate care ne spun povești despre artă, tradiție și stilul de viață al francezilor. Detaliile despre meniu si rezervari le gasesti aici.

LEAVE A COMMENT