E sapte dimineata in Cuba si ne simtim treziti pe fusul potrivit. Conexiunea prinsa cu Turkish Airlines e excelenta. Am plecat la ora 21 din Bucuresti, am avut escala doua ore si jumatate in Istanbul si apoi am zburat 13 ore pana in Cuba, perfect cat sa ne odihnim tot drumul.

Ne indreptam spre punctul de control si le urmarim pasii grabiti ai colegilor cubanezi de calatorie. E ca si cum te-ai uita pe Pinterest la color palettes, asa sunt camasile pe care le poarta. Trecem printre reclamele la Havana Club, cel mai comun brand de rom al cubanezilor, berea Cristal si alte cateva branduri, toate de bauturi. Inclusiv niste vin frantuzesc ieftin. Conditia e sa aiba alcool.

Politistul de frontiera care se asigura ca avem toate actele la noi pentru control e usor distrat de muzica care ii rasuna fara stres din telefonul pus in buzunatul de la piept. Va trebui sa ne obisnuim cu asta, pentru ca oriunde ai fi, muzica se aude. Si daca nu se aude, sigur e in casti.

In autobuz, ritmurile de salsa cubaneza sunt tinute de cei din jur prin pocniturile degetelor pe orice suprafata au la indemana. Bag de seama si moda, din fericire apusa demult la noi, cu unghia mare lasata lunga.

Alegem sa ne petrecem primele ore in Havana Vieja, adica cartierul unde se inghesuie peste 3000 de case, palate si conace cu arhitecturi superbe, dar surpate de povestile la care au fost martore sau victime. E ca si cum ai vedea un cubanez pe interior. Dar la fel ca si ei, culorile cladirilor sunt vesele si te fac sa te bucuri de viata. Toata zona este in patrimoniu UNESCO.

Dincolo de muzica si culori turbate, e foarte multa mizerie si saracie. Rar se intampla sa poti merge 50 de metri fara sa vezi ruine acoperite de gunoi, oameni care isi arunca laturile in strada, familii clai peste gramada in spatii intunecate si ingropate in praf, baruri cu usi de metal ridicate pana la jumatate unde te intrebi mereu daca e santier sau se inchide. Jegul e acoperit pe alocuri de mirosurile fructelor exotice care se vand aproape la fiecare colt de strada. E sezon de papaya, ananas, grapefruit dulce si alte cateva inca neexperimentate de noi.

Soferul de taxi care ne-a adus de la aeroport ne-a povestit ca in ultimul an a fost mai bine. Gasesc mancare si cele necesare, dar tot e mereu ceva care nu se gaseste. Hartie igienica, sapun lichid din ala ieftin, asa ca se formeaza cozi interminabile. Cum nu avem amintiri din perioada comunistica, e ca si cum am trai acum povestile pe care ni le-au spus parintii nostri sau le-am citit in carti.

In centru sunt multe magazine de oua, au si multa marfa, iar maine abia astept sa vedem daca s-a epuizat stocul. Nu ne-am dat seama inca de unde am putea sa ne cumparam un pachet de servetele sau un gel de dus daca am avea nevoie.

Apa gasesti sa cumperi oriunde si ai o multitudine de optiuni unde sa mananci si sa bei – de pe toate palierele. Deci usoara grija pe care o aveam la acest aspect, s-a eliminat. Las migdalele in valiza. Probabil ca fara o documentare serioasa inainte, poti sa mai dai gres cu mancarea, dar deja am avut trei experiente excelente. Una cu cafea buna si atmosfera de impachetata si adus acasa. Actiunea se desfasura intr-o casa cu arhitectura coloniala si multi turisti, dar zau ca ai nevoie si de asta. Mai ales in prima zi. A doua experinta a fost in jurul unui mojito si a unui daiquiri, ca deja era ora doua si noi nu bausem rom. Am insotit bauturile de un tacos suculent con carnitas si guacamole cum ne-am notat fiecare senzatie ca sa il reproducem acasa. Iar aseara, la un early dinner, pentru ca si-a mintit corpul de fusul de acasa, am experimentat faimoasa yucca sau cassava in spaniola, un ceviche de red snapper si lenchosito – adica porc de lapte cu crusta crocanta si carne suculenta. Cu nelipsitul orez cu fasole neagra (congri).

Sa inceapa experienta cubaneaza la care visam de atatia ani. De maine, devenim seriosi. Marim doza de rom, mergem sa dansam salsa si sa vizitam muzeele. Probabil totusi in alta ordine, ca sa avem ce sa va povestim.