O tara foarte alba sau despre cum am decis sa plec din Noua Zeelanda dupa 6 ani de viata in pelicula technicolor

TOUCH THE WORLD

O tara foarte alba sau despre cum am decis sa plec din Noua Zeelanda dupa 6 ani de viata in pelicula technicolor

Scris de Raluca Ana in aprilie 2019

M-am aici mutat in 2013, iar pana la data acestui articol, am trecut prin toate fazele curcubeului. Patru ani de trai in Auckland, un oras prin definitie multicultural, imi dau seama acum, ca m-au invatat cele mai frumoase si importante lectii de viata. 

Nu am trait niciodata intr-o alta tara pana am venit aici. Dar, am avut parte de conexiune cu sens, cu emotie, aici mi-am facut frati si surori din toate colturile lumii, inca o mama (multumesc pentru ca existi, Daniela – da, e romanca mama 2), familie pe care o am si acum si care imi trezeste emotii pana la os, de fiecare data cand vorbim, ne vedem, ne gandim unii la altii. 

Tot aici am invatat insa practica tacerii (the silent treatment). Este o practica foarte periculoasa, specifica colonialistului britanic debarcat aici acum 200 de ani si ramas incremenit in timp, cand cineva a decis sa apese fast forward pe telecomanda si sa ii puna in brate modernismul, tehnologia si beneficiile unei tari dezvoltate (conform terminologiei economiei mondiale actuale). 

Abia acum, dupa un an de locuit in Dunedin (unde, multumita unei universitati de traditie si a multiculturalismului pe care il ofera, situatia nu este asa de grava), dar mai ales, dupa 8 luni de locuit in Wanaka (o ilustrare perfecta a colonialistului alb get beget, de acum 200 de ani, doar cu un smartphone la poseta), am inteles o alta si foarte importanta fata a Noii Zeelande. 

Am inteles ca a combina o cultura inchisa ca cea britanica, cu mii de kilometri de izolare geografica fata de primul pamant non-englez(it) din zona este, de fapt, o formula foarte periculoasa. Si, in spiritul activitatii vulcanice caracteristice zonei, as spune ca este in pericol sa explodeze oricand. 

De ce?

Pentru ca (si) aici, ca baiat esti invatat ca sentimentele si emotiile trebuie dosite dupa usa, iar manifestarea lor este semn de slabiciune, de efeminare. Din acest motiv, Noua Zeelanda este pe primul loc la rata de suicid pentru tinerii intre 17-21 de ani in lume1. Nici cifrele pentru femei nu stau prea rau, caci fetele, ca si baietii, trebuie sa treaca prin botez la 10-12 ani: trebuie sa asiste la omorarea unei oi (nu sacrificare cum zicem noi sau removal cum zic ei pentru omorarea animalelor – inclusiv de companie – doar ca sa dormim mai bine noaptea). Astfel, devin ‘adulti’ – este rationamentul lor. Practica are loc la fermele tarii.

Tot fermierii sunt cei care nu accepta discutii, negocieri sau informare despre orice este nou. Obstinatia cu care pot sa refuze orice fel de comunicare pe teme ecologice, de reparare a gafelor colonialismului in ceea ce priveste habitatul, te lasa fara cuvinte aici. Un NU foarte clar, fara argumentari, justificari sau scuze. 

Acolo cresc tineri care apoi raspund la statistici2 in procentaj de 20% ca femeile nu au ce cauta in roluri de leadership, ca barbatii trebuie platiti mai bine, ca femeile trebuie sa faca treaba acasa si nu numai, cresterea copiilor fiind un default ca la noi, nu o munca in sine, ci un dat. (multe asemanari cu plaiurile mioritice, nu?)

Ei aud acasa despre ‘bloody touries [tourists] and backpackers’ si mai ales despre asiaticii care nu stiu sa conduca, vad cum femeile nu au dreptul de a raspunde uneori si invata sa le trateze ca atare. Iar daca au norocul de a pleca la scoala departe de casa si nu local, vor alege natural sa se apropie de alti albi. Asa au fost invatati. Mai tarziu, privilegiati fiind de culoarea din nascare, drumurile ii aduc in multinationale sau devin tradees (lucratori in constructii, electricieni etc.), unde discutiile sunt aceleasi. 

Mai adaugam in formula faptul ca exista o cultura foarte puternica de vanat aici, cu festivaluri locale de vanatoare si pescuti, unde copiii de 13-14 ani se fotografiaza cu mistretul pe umeri si cu ochi sticlosi care te inspaimanta daca privesti cu atentie), precum si o versiune locala a Targului de fete de pe muntele Gaina. Mai exact, festivalul celor single din Middlemarch3. Vreti sa vedeti cum arata varianta reenacted a Tinder? Nu ratati! Un experiment social demn de tot interesul. 

Aici am invatat scrasnitul dintilor pentru ca nu am avut curajul sa vorbesc atunci cand albii greseau. Sa ii arat cu degetul. Sa le spun ca gresesc cand aleg casieria cu vanzatorul alb in loc de cea cu vanzatorul indian (care e disponibil sa ii serveasca), sa le spun ca este gresit sa numeasca mentiunea mea de verbal sexual harassment ‘toxic feminism’ cand incerc sa semnalez un comportament neadecvat al unui localnic (alb). 

Tot aici am citit in jurnalul judetului despre cum un grup de neonazisti au atacat o femeie de origine asiatica in mall, in miezul zilei, si cum toti ceilalti din jur (adulti, barbati in toata firea, au incremenit si nu au reactionat) – atacatorii erau albi, de sex barbatesc si la 19 ani in medie). 

Un alt grup de atacatori au batut mar un barbat indian care vizita un centru de distractie pentru adulti si copii, cu iluzii optice, din Wanaka. Au tipat la el sa se duca inapoi in ‘his fucking country’. S-au oprit numai cand prietena unuia a tipat ca daca nu inceteaza, il paraseste. Despre atacatori: copii ai localnicilor fermieri, intre 17-19 ani, beti turta, albi [Or fi avut o iluzie optica de la aburii lui Bachus.]. Ce au luat acesti atacatori? 200 de ore de munca comunitara si detentie la domiciliu. Ba unuia dintre ei i s-a amanat sentinta pana cand si-a gasit un domiciliu de detentie ‘adecvat’ [adecvat pentru ce? Nu avea poate playstation si au asteptat sa ii soseasca si comanda].3 

Nivelul de bullying de aici intre adulti este socant. Am impresia unei incursiuni in scoala primara sau in liceu, unde daca nu dadeai mai tare sau nu aveai vocea mai puternica, erai mancat de viu. Si stiu ca asta este peste tot, cand esti in copilarie, inevitabil. 

Problema apare cand se manifesta la adulti, intr-o lume in care cultura promovata este ‘entitlement-ul’ colonialist (credinta ca au drepturi innascute asupra si in detrimentul tuturor celor care vin dupa ei aici), intr-o lume in care nevoia materiala nu exista multumita nivelului de trai ridicat. Mai adaugi in combinatie accesul liber la arme, cultura pentru folosirea acestora, o gluma, doua discriminatorii si rasiste, un club de arme local in fiecare comunitate mai mare si bum!4 

15 martie 2019, cu doua ore inainte: stau afara cu Becky, o scotianca indragostita de Noua Zeelanda, intr-o pozitie de top in ramura de ecologie a guvernului de la ea de acasa, care imi spune ca vrea sa se mute aici si sa lucreze la eliminarea integrala a maselor plastice si a folosirii lor in NZ. Ca este bine primita de oameni si ca ii place atmosfera de vacanta de vara, in slapi si relaxata a societatii. 

O asculti si imi spun ca a fost sigur in nordul insulei de sud unde a vazut toti turistii hippie care traiesc aici o perioada de timp si apoi pleaca, sau pe cei care s-au aciuat aici si sunt fericiti departe de lumea dezlantuita (nu sunt fanul acestei culturi, dar thank god ca exista aici, ca e mare nevoie de o contrabalansare a lucrurilor aici). 

Ii spun ca NZ nu este doar ce vede ea. Ii spun tot ce v-am scris aici si ca desi am putea zice ca fermierii exista peste tot, dar ca o tara are si alte tipuri de oameni, tara este un caz aparte. In afara de orasele mari (trei la numar), restul Noii Zeelande inseamna ferme: cu sase oi pe cap de locuitor (incluzand populatia celor trei orase), cu o cifra uriasa de export de lapte, carne de vita si de oaie catre China, care este baza economiei aici, alaturi de ‘fucking backpackers’, pardon de industria turismului. 

Aici, cei mai bogati oameni nu sunt politicienii sau corporatistii, ci fermierii. Care, mai nou, isi vand fermele americanilor, se imbogatesc si se muta la oras, unde nu inteleg cu ce se mananca toate lucrurile neaparat. Ceea ce este OK. Dar nu vor nici sa invete, ei vin cu propria lor lege. Si vor sa o pastreze, se comporta ca atare. Ceea ce nu este OK. 

In fine, ii spun ca Wanaka este un caz foarte bine reprezentat de oras foarte alb, ca toata lumea rade de singurul maori de care stie ‘satul’ si ca este alarmant pentru mine. 

Cuvintele nu apuca sa mi se raceasca odata iesite pe gura, ca 50 de oameni (musulmani) mor impuscati de catre un australian (alb) care a decis ca are mai mult ‘curaj’ decat vecinii si prietenii sai din Dunedin unde locuia de doi ani. 

Trei ultime note: 

1. In NZ, legea avortului5 (care face parte din Crimes Act!) specifica faptul ca femeia nu poate avorta cum si cand vrea ea (chiar daca sarcina urmeaza unui viol – daca parintii tinerei au capacitatea de a creste un copil, atunci comisia poate refuza avortul). Exista o comisie de doi doctori prin care trebuie sa treaca si daca ei aleg sa nu ii permita, atunci nu primeste dreptul de a face avort gratuit, prin asigurarea de stat, pentru care plateste ca toti ceilalti). Mai mult, in fata centrelor de planificare familiala, in fiecare miercuri dimineata, cand se aduna comisia pentru a primi cereri si a discuta cu pacientele, se aduna grupuri de bigoti care protesteaza (cu autorizatia guvernului) si care hartuiesc femeile (majoritatea tinere si din medii sociale defavorizate – adica maori si din alte insule pacifice) pana la intrarea in cladire. 

*Guvernul nu emite autorizatii de protest pentru sediile companiilor de pescuit si trauling, care ucid mii de specii de delfini deja pe cale de disparitie, ale fabricilor care au o amprenta uriasa de carbon sau ale cluburilor de gun shooting. 

2. Australia a abolit legea prin care aborigenii de pe teritoriul australian erau considerati specie sub-umana abia (sic!) in anul 19676

3. Citat din Tratatul Waitangi privind includerea populatiei Maori in statul neo-zeelandez, sub coroana britanica la momentul respectiv7

Article the third [Article 3]
In consideration thereof Her Majesty the Queen of England extends to the Natives of New Zealand Her royal protection and imparts to them all the Rights and Privileges of British Subjects.
Article the third [Article 3

Cum adica drepturile si privilegiile de a fi supusii coroanei britanice? Bucurati-va, dragi maori, ca aveti oportunitatea de a ingenunchea in fata colonialistilor? Am facut logica la scoala, dar aici nu ma mai ajuta sincer. (acest tratat este invocate inca frecvent in relatia statului neo-zeelandez cu populatia Maori, dar nimeni nu considera revizia acestuia)

Concluzie
Plec dintr-o tara idealizata multumita peisajelor si naturii sale fantastice (100% adevarat) pentru ca nu mai pot trai in tacere. Iar daca vorbesc, sunt exclusa din comunitate si se pune presiunea supra mea. Or, si eu, ca noi toti, sunt mamifer constient si social. Asa ca ma duc sa imi caut gasca in alta parte. Acolo unde vocea mea poate ajuta, poate aduce lumina celor care nu o au, unde nu au acces la informare, la exercitarea drepturilor umane de baza. 


LEAVE A COMMENT