Nu am multe amintiri clare din copilarie, insa sigur as putea recunoaste oricand vocea Teleenciclopedia. Era gongul care ma ghemuia rapid in varful patului si ma tinea nemiscata timp de cateva zeci de minute in vacantele de vara petrecute la bunici. Imaginile cu animale ma fascinau, chiar si asa alb-negru cum erau, la fel si povestile despre viata lor. Nici nu imi trecea prin cap ca vreodata as putea fi atat de aproape de ele incat sa le pot vedea urmele ramase pe chipuri in urma vreunei lupte pentru supravietuire. Dar recunosc ca imi mai imaginam din cand in cand cum ar fi sa intru in televizor. E bine totusi ca nu mi-am urmat instinctul.

Samburu Natural Reserve, Kenya, iulie 2017

E ora 16:30 si in curand implinim sapte ore de cand am plecat din Nairobi. Calatorim intr-un minivan Nissan Caravan, alaturi de M, ghidul nostru, care ne-a spulberat imediat convingerea ca toti kenyenii sunt inalti si foarte slabi.

De cateva zeci de kilometrii peisajul s-a schimbat. Verdele stufos, lanurile de ananas si copacii incarcati pana la refuz s-au transformat in peisaje mai degraba desertice. Din cand in cand, mai vedem cate o baraca de tabla pe care scrie „Hospital”, „Restaurant”, „Bakery” sau alte viziuni marete. Facem stanga pe un drum pietruit si GPS-ul de pe telefon ne arata ca suntem la doar cateva hopuri de leii, girafele si elefantii la care visam inca din copilarie. O poarta camuflata in zebra ne apare in fata si rotile minivanului se opresc. Sarbatorim cu o fuga la toaleta. Nu am vrea sa mai avem astfel de nevoi pana ajungem la lodge.

Ne asezam nerabdatori fiecare pe cate o laterala a masinii si de data asta stam in picioare, pentru ca plafornul s-a inaltat ca sa admiram mai bine animalele. Oryx-ul a fost primul animal vazut de aproape, asa ca am sarit de bucurie.  A urmat o gasca de gazele si un strut. Apoi un mix de animale care pareau ireale in armonia lor.

Dar stresul oricarui ghid din Africa este sa reuseasca sa le arate turistilor The big five game animals – leul, leopardul, rinocerul, elefantul si bivolul. Cu exceptia elefantului, celelalte animale sunt mai greu de gasit, ca doar d-aia sunt si atat de greu de vanat. Asa ca norocul se combina cu iscusinta ghidului, tradusa in cat de bine cunoaste rezervatiile si care e relatia lui cu ceilalti ghizi care ar putea sa ii dea informatii inainte ca ele sa fie transmise pe statiile radio pe care se comunica in savana.

Elefantul

Dupa ce aveam sa descoperim ca antilope de toate felurile vom gasi peste tot in parc, era timpul sa trecem la preocupari mai serioase. Pentru a nu ne crea asteptari desarte, avand in vedere cat de repede se poate schimba pozitia animalelor in savana, ghidul nostru profita de ocazie ca nu stim limba in care comunicau intre ei, si ne pune in fata faptului implinit. Asa am ajuns noi, la nici 30 de minute de cand eram in parc, in mijlocul unei familii numeroase de elefanti care serveau cina, in timp ce puiutii li se plimbau pe sub burtile pline de acacia, un arbore tepos pe care il mananca elefantii. De fapt elefantii mananca toate ziua, nu au mese predefinite, deci e greu sa ii prinzi cu gura inchisa in poze. Poate doar atunci cand merg, dar e bine ca intainte sa te asiguri ca nu stai in calea lor. „Elefantul nu isi schimba pozitia, daca masina noastra este pe unde vor ei sa treaca, atunci fiti siguri ca se vor urca pe ea”, ne-a explicat ghidul dupa ce a bagat in marsalier si a accelerat cu putere. A fost de fapt cam singurul moment in care l-am vazut ca efectiv evita un pericol.

In Samburu ne-am tot bucurat de tufisurile desertice in care se ascundeau elefanti de toate dimensiunile. Chiar am presupus, gresit, ca elefantii sunt usor de gasit. Dar pe masura ce am mers in alte parcuri, au fost tot mai scumpi la vedere.

Leopardul

In Samburu soarele e sus pe cer, asa ca ne pregatim sa mergem spre lodge si panuim sa ne intoarcem spre seara, dupa ce animalele isi vor termina siesta. Dar din nou minivan-ul nostru goneste prin savana si ghidul umbla la butoanele statiei pentru a regla semnalul. Am trecut podul care traversa lacul secat si n-am indraznit sa stricam linistea care se asternuse. Loteria incepe. Oare pe ce parte sa ne pozitionam, se intreba ghidul in mintea lui. Oare ce va face felina? Un nou moment  in care se vede experienta ghidului. Dupa un arbust care nu parea atat de departe, dar totusi era, i se iveste blana aurie cu buline negre a leopardului. Dupa alte cateva minute se hotaraste sa se lase vazut, insa merge aproape lipit de sol. Are privirea agera, semn ca a iesit la prada. Probabil ii este foame, daca a ales sa vaneze la ora asta. Se mai plimba cateva minute, dar nemultumit de „oferta”, se hotaraste sa leneveasca intr-un copac, la adapost de orice pericol. „Nu o sa  coboare prea curand”, ne explica ghidul. Cu toate astea, ne-am mai intors dupa cateva zeci de minute sa verificam, dar felinei i se putea vedea cu binoclul  o laba atarnata. Dormea.

Asta a fost singurul leopard pe care l-am putut vedea in cele 7 zile de safari.

Nakuru Natural Reserve, Kenya

Rinocerul si Bivolul

Dupa aproape 7 ore de mers cu masina si o oprire la granita dintre emisfere, Ecuatorul, se vede in zare Nakuru Natural Reserve. Aveam sa stam aici o singura noapte si inca nu puteam sa intelegem de ce sa nu ramai intr-un singur parc pe durata safariului, ce putem sa gasim in alte parcuri cat sa merite orele tintuite in masina si peisajele repetitive.

Cand am intrat insa in parc, ne-am dat seama ca aveam parte de un peisaj cu totul diferit, de o experienta de savana in care padurea le era rezervata exclusiv animalelor, iar pe acolo pe unde o traversau drumurile, animalele nu veneau. Si atunci de ce mai suntem aici? Pentru diminetile si serile racoroase in care poti admira cu mananca in tihna, laolalta, bivolii si rinocerii. Am stat cateva zeci de minute sa ii admiram, in timp ce ne mai aruncam privirile si spre pasarile flamingo care dansau in lac pentru a-si procura cina, Pareau atat de accesibile aceste animale, incat eram siguri ca si dimineata le vom gasi tot aici si ca mai mult ca sigur vor fi multe si in Masai Mara. Dar nu a fost deloc asa. A fost singurul moment in care am vazut rinoveri, iar bivol am mai vazut unul singur in urmatorul parc.

Ne retreagem in cel mai frumos lodge posibil, Nakuru Sopa Lodge, de unde avem parte de un apus panoramic asupra savanei. Dimineata, niciun animal nu s-a mai lasat vazut. Toate erau in rezervatia lor privata, padurea.

Masai Mara Natural Reserve, Kenya

Leul

Am aflat ca Nissan-ul nostru nu poate totusi sa zboare, dar sigur poate sa creeze furtuni repetate de nisip pe drumurile neasfaltate care fac intalnirea cu Masai Mara si mai asteptata. Inca 237 de damburi si intram in parc, plus inca 385 si gata, ajungem la lodge. Inca e devreme, asa ca ne aruncam repede bagajele in coliba in care urmeaza sa dormim si plecam in goana dupa leu.

Ghidul nu ne promite nimic, cum ne-a obisnuit deja. De data asta nici nu verbalizeaza ce cautam, desi stim bine cine nu s-a lasat vazut pana acum. Un apus superb mangaie cu gingasie, de la mic la mare, o familie de girafe. Sigur, e ciudat sa spui mic in aceiasi propozitie cu girafe, dar se alatura si o gasca de zebre care debalanseaza cu totul peisajul. Unitate in diversitate, chiar si in Africa. Leul nostru probabil doarme linistit. In curand si noi. Doar ca nu a fost nevoie sa numaram oi, ci gnu.

E a doua zi in Masai Mara si soarele parjoleste de zor campurile intinse. Zebrele mananca ultimele fire de iarba lasate in urma de cirezile de gnu. Ei mananca partea de sus a ierbii, iar zebrele ce ramane. De cateva zeci de minute ne plimbam fara noima si mereu ne vine sa spunem ca am mai fost pe aici. Dar ce mai conteaza, deja ne e prea cald si prea foame ca sa mai spunem ceva. Dintr-o data linistea se sparge de la huruitul statiei. Invarte doua butoane, mormaie ceva in limba de neinteles si apasa acceleratia pana la capat. Hai ca nu ne-om darama. Nu acum.

In cateva minute o mare de masini se asterne in fata noastra. Oare suntem la Ikea intr-o zi de weekend? Nu, dar incepem sa ne tinem respiratia. Avem sa vedem cel mai fioros animal – leul. Din cateva invarteli de volan ajungem atat de aproape de el incat ii vedem zgarieturile de pe nas. Casca agale si isi cufunda nasul intre labele pufoase. Te-ai gandi ca s-a zgariat in timp ce isi spala blana, ca doar pisica asta lenesa nu ar putea avea statut de rege al junglei. Ramanem minute in sir sa il privim. Din cand in cand, deschide ochii, pozeaza parca milioanele de fani, iar apoi se culca la loc. Mai tarziu, apare si puiul de leu, doar ca mai introvert, se piteste in tufa si uita sa mai apara.

In acest timp, la cativa kilometrii distanta, doi gheparzi mananca cu randul un knu.