Pe aerodromul Mt Cook, coafura e greu sa iti reziste. Elicopterele isi predau stafeta din 10 in 10 de minute si singurele pauze pe care le fac de dimineata pana seara e atunci cand alimenteaza.  De-a lungul pistei, stau asezati nerabdatori turistii, care aici se identifica dupa culoare si se clasifica dupa kilograme.  Noi suntem verde, deci ne imbarcam la ora 16:30, asa ca avem timp sa aflam ca in fata vor sta cele mai usoare doua fete.  Deci nici aici nu scapam de proba cantarului si mai si pierdem lupta detasat (Adelina) in fata unei Olive de Noua Zeelanda. Ne consolam ca de oriunde se vede bine si continuam sa probam ochelarii de soare pusi la dispozitia clientilor care vin nepregatiti. Lumina e atat de puternica pe ghetar incat nu te lasa sa stai fara ochelari de soare.  

Gata, ne-a sosit „taxiul”.  Ne punem centurile, pregatim camerele de filmat, ne convingem repede ca era mai bine in fata si decolam.  

E prima data cand zburam cu elicopterul si senzatia de instabilitate e greu de descris.  Mai ales cand sub tine sunt crestele ascutite ale muntilor si intre ele marele derdelus creat in mii de ani – ghetarul Tasman – care acum se termina intr-un lac pe care plutesc bucati mari de gheata.  Parca ne-am intinde un pic ca sa vedem mai bine, dar avem impresia ca orice miscare brusca ar putea dezechilibra libelula asta neagra care ne poarta catre varful ghetarului. Lui „Olive” i s-a facut bretonul cozoroc si nu mai zice nimic.  

Peisajul se schimba din gri murdar in alb sclipitor cu reflexe bleu, iar sub noi se intinde un strat imens de gheata care de la departare seamana mai degraba cu un teren de zapada proaspat arat. Pe el, vreo 20 de oameni sunt intr-o continua miscare brawniana, accelerata de fiecare data cand delocoleaza sau aterizeaza un elicopter.  

Coboram din elicopter si punem piciorul cu atata grija de parca am calca pe un obiect din muzeu. Ghetarul nostru pare ca are consistenta unei granita.  Cine mai vrea acum sa se bata cu bulgari pe ghetar?  La cat de cald e, parca mai degraba am vrea gheata aia intr-un pahar de apa.  

Ne facem cateva poze, alergam un pic, admiram straturile ireale de gheata si deja ni se face semn ca e timpul sa ne imbarcam.  De data asta intr-un avion ultra usor cu capacitate de 8 persoane.  The best is yet to come.  Primim cele doua locuri din coada avionului.  Va fi putin shaky, ne anunta pilotul.  E in regula cu voi? Sigur ca da. Ce nu facem noi ca sa ne uitam pe geamurile de hobiti.

Va amintiti derdelusul imens de care va ziceam mai sus? Cel care da direct  in lac? Adica ghetarul in sine. Ei bine, avionul nostru avea schiuri in „picioare” si ca sa decoleze si-a facut avant pe acest derdelus brazdat.  

A urmat apoi cea mai frumoasa plutire, exact ca in cartile lui Jules Verne. 

Si doar pentru aceste cateva minute, tot merita sa faci un efort financiar si sa iti iei cumperi aceasta experienta. 

In Noua Zeelanda sunt 3100 de ghetari, insa cei mai impresionanti si cei pe care se fac si excursii cu elicopterul sau avionul sunt ghetarul Tasman, unde am zburat noi, si ghetarul Franz Josef.  Preturile sunt similare, insa sunt cateva diferente legate de experienta. 

Aflat la umbra muntelui Cook, Tasman este cel mai mare ghetar din Noua Zeelanda – are o lungime de 29km si o latime de 600m, iar in jurul anilor 1980, ghetarul s-a topit atat de mult incat s-a format un lac care creste pe masura ce se desprind bucati din ghetar. Aici poti opta, asa cum am facut noi, sa zbori si cu elicopterul si cu avionul, ori fie cu avion, fie cu elicopter,. Iar pe Franz Josef se poate doar cu elicopterul. De multe ori decizia o iei in functie de ce mai ai in itinerariu.  Ghetarul Tasman este in Parcul National Mt Cook unde mai poti face cateva tresee, inclusiv escaladarea varfului Cook, dar asta e la alt nivel. Franz Josef e mai faimos si datorita asezarii lui neobisnuite. Ghetarul incepe la 11 km de mare si e inramat de padurea tropicala. Tocmai din acest motiv este si foarte sensibil la conditiile climatice. Ghetarul Franz Josef scade cu aproximativ 50cm pe zi, dar a inregistrat si recorduri de patru metri pe zi. Mai are un frate geaman care poate fi vazut chiar din masina – ghetarul Fox.

Daca timpul iti permite, noi te sfatuim sa mergi in ambele locuri, pentru ca efectiv nu se pot compara, fiind asezati in cadre total diferite  Sigur ca zborul nu are rost sa il faci de doua ori.  Alege in functie de ce e mai important pentru tine, avand in vedere explicatiile de mai sus.  Pe ambii ghetari se pot cumpara suplimentar si excursii de catarat.

Pe ghetar efectiv poti ajunge doar zburand, dar sunt si trasee pe care le poti face singur si te duc relativ aproape de ei, daca vrei doar sa ii privesti. La Franz Josef ai trei optiuni de trasee – unul foarte scurt, de 20 minute, care iti ofera o vedere de la distanta asupra ghetarului; altul de 1h si 30 de minte dus-intors, care te duce la o distanta de cateva sute de metri de punctul de jos al ghetarului; iar cel mai lung traseu te duce chiar pana la ghetar, sigur ca tot in partea de jos. La Tasman ai traseu pana la lac si traseu care iti ofera o vedere panoramica.  

Noi am ales zborul pe ghetarul Tasman pentru ca ne-am dorit mult sa ajungem la Muntele Cook si nu stiam daca ne mai incadram sa ajungem si pe coasta de vest la ceilalti doi ghetari. Dupa o discutie cu un localnic, am decis sa renuntam la Christchurch si la pinguinii si balenele din sud si sa mergem si pe coasta de vest.  Cu toate astea, dupa ca am vazut ambii ghetari, ne bucuram foarte tare ca am ajuns la Mt Cook.  Ramane in Top 3 locuri preferate din Noua Zeelanda.  Inca nu stim exact pe ce pozitie. 

E o intrebare daca merita sa mai vezi si acesti ghetari daca deja ai mai vazut unul, dar nu avem un raspuns. A fost primul ghetar pe care am calcat. Probabil ca zborul efectiv a fost mai impresionant decat statul in sine pe ghetar.  Decolarea si zborul cu avionul ultra usor cu schiuri ramane greu de egalat.