Pe terasa restaurantului Samedru se desfasoara un slideshow cu cele mai frumoase peisaje de munte, desprinse parca din vederile cu statiuni elvetiene. Roua si aerul rece al diminetii de vara ne conecteaza insa cu realitatea. Suntem in satul Magura, intre Muntii Bucegi si Masivul Piatra Craiului, la doar cateva dealuri de supravizitatul Bran, dar inca in mijlocul vietii tihnite de la tara.

Un drum neasfaltat ne-a condus aseara agale pana in curtea pensiunii. Am ajuns cand deja era intuneric pentru ca nu am reusit sa anticipam corect cat timp vom face pana aici (Magura este la 10 km de Zarnesti, adica la 30 min. de mers cu masina). Cum nici semnalul nu e prea bun in zona, am avut cateva emotii ca nu vom gasi locul, mai ales ca satenii inca nu stiu de el, fiind recent deschis.

Era deja 10 seara cand am intrat in restaurant si paream cam singurii turisti. Gazda ne-a oferit o visinata si ne-a servit cu singurul fel de mancare pe care il aveau pregatit, insa foamea instalata deja de pe la Predeal ne-a facut sa mancam pe nerasuflate. Abia apoi am reusit sa admiram si designul locului era deja pregatit sa il astepte pe Mos Craciun.

Lemnul de pin parca cufundat in miere este laitmotivul complexului si cu singuranta responsabilul pentru caldura pe care o emana. Nu stim daca de la mirosul de lemn sau de la aerul rece de munte care ne-a invaluit corpurile proaspat evadate din canicula bucuresteana, dar cert e ca am avut un somn parca vegheat de ingeri.

Dimineata in zori am iesit sa alergam si ne-au insotit si cele doua gheme de blana ciobaneasca care erau si ele in perioada de aclimatizare. Pana in vale am mai strans cateva patrupede, semn ca era timpul sa ne intoarcem la cabana. Am lenevit cam toata ziua, activitatea turistica principala a zonei, iar cand am vrut diversitate, am facut o plimbare de cateva ore pana un indicator ne-a anuntat ca intram in Moeciu. Ne-a perturbat zen-ul doar un satean care asculta muzica in curte fara sa fie constient ca e DJ-ul intregului sat.

Samedru este o oaza de liniste numai buna dupa o saptamana agitata. Designul este linistitor si te face sa te simti acasa, aerul rece de munte e perfect pentru o zi de vara, dar sigur ne-ar placea sa revenim si iarna ca sa lenevim cu o cana de vin fiert in mana privind dealurile imbracate in zapada si cosurile caselor fumegand.

Dar cum e realitate si nu basm, au fost pe ici colo lucruri care nu ne-au incantat. Customer service-ul e greoi, cum se intampla in multe locuri din tara in care s-a investit multi bani, s-a pus multa pasiune si s-a terminat „combustibilul” cand era mai necesar. Desi erau si patronii prin preajma, le scapa inca multe detalii. Mancarea poate fi mult mai buna si mai clar comunicat meniul. Micul dejun avea produse de calitate, insa nu au respectat ora pe care o stabilisem de comun acord cei aproximativ 10 turisti cazati in pensiune (si asta a fost destul de ciudat), omleta se facea la cerere, dar trebuia sa te prinzi singur de lucrul asta, cand platorurile se goleau dura mult pana vedeau si ospatarii. Exista doar o varianta de meniu pentru dejun, respectiv cina, insa ele nu sunt comunicate si nici nu prea se stie cu o zi inainte ce urmeaza sa gateasca. Speram ca au remediat intre timp acest lucru, la fel si lipsa meniului. De intrebau ce pot sa ne mai aduca, dar nu stiam daca si cat costa, am aflat abia la sfarsit cand s-au strans suficient de multe lucruri comandate.

Pretul unei camere duble a fost in jur de 250 lei (cu mic dejun inclus), iar pranzul si cina cate 50 de lei.