Argentina de Nord la peste 4000m altitudine
Aclimatizarea
Sabrina si Sebastian isi impaturesc cu grija frunzele de coca, le aseaza pe interiorul obrazului, respira profund si privesc cu emotie spre varful muntelui pe care urmeaza sa il “escaladam” impreuna in Tren a las nubes (Trenul norilor). Suntem deja la peste 4000m altitudine, iar oxigenul este din ce in ce mai rarefiat, asa ca frunzele de coca sunt recomandate pentru a te aclimatiza mai usor. Totul e sa nu le mesteci, pentru ca au efect laxativ.
Cei trei copii cu obrajii inrositi de vantul puternic, care ne ademenesc sa facem poze cu un pui de lama pufos, nu inteleg agitatia noastra. Imbratiseaza puternic animalul care le da de mancare si se bucura de fiecare zi. Gentuta agatata de gatul firav al puiul se umple rapid cu pesos, ba de dragul copiilor, ba de nerabdarea de a mangaia cel mai pufos animal posibil.
Ascensiunea
Ne urcam in trenul care urmeaza sa ne duca deasupra norilor. Aflam repede ca de fapt numele a fost dat de un jurnalist care a ramas marcat de imaginea locomotivei vechi inconjurate de norii de aburi. In boxele din tren se aude o muzica care ne face sa intram si mai mult in poveste si apoi o voce care ne urmeaza bun venit. Lasam in spate satul San Antonio de las Cabras si trenul incepe sa urce agale spre varful muntelui.
La kilometru numarul 13, trenul se opreste. Suntem anuntati imediat ca se fac cateva verificari tehnice, iar dupa alte cateva minute, sunt invitati sa coboram. Pentru prima data in ultimii 7 ani, trenul are o defenctiune care ne impiedica sa ne continuam calatoria. Cei 400 de calatori de prin toata lumea admira acum trenul din exterior. Drona lui Sebastian survoleaza zona, iar turistii fac cu mana ca si cum acolo ar gasi salvarea. Dar nu, tot noi “ne salvam”. Coboram muntele in sir indian printre ghemurile de maracini, singura vegetatie care creste la asa altitudine, si speram ca jos sa reuseasca sa ajunga la noi autocarele. Inaintea autocarelor, ajung localnicii. Au aflat ca suntem acolo, in mijlocul pustietatii, si au venit sa ne vanda suveniruri. Calatorii care nu au putut merge pe jos, au luat trenul care a fost lasat sa coboare la vale cu viteza melcului.
Ajungem in cele din urma inapoi in sat si chiar daca nu am reusit sa ajungem deasupra norilor, am avut o experienta de povestit nepotilor, cu care poate o sa ne intoarcem aici.
De doua ori curcubeu
Aclimatizarea la noi a fost mai usoara aici, pentru ca prima data am ajuns la 4200m in urma cu cateva zile, in provincia Jujuy. Nu ne-am mai intrebat atunci daca avem nevoie de frunze de coca, pentru ca alta era grija noastra. Sa prindem apusul la Quebrada de los 14 colores. Asa ca am accelerat puternic si am urcat in graba muntele care gazduieste un lant de creste care par desenate de un copil care vrea sa isi foloseasca toate culorile. Uite soarele! Nu mai e soarele! Cam atat a durat. Dar cele 14 culori se vedeau parca si mai frumos in lipsa soarelui.
In ritm cu natura
Am coborat muntele si ne-am indreptat spre pensiunea in care vom innopta. Am anuntat gazda ca ajungem si am stabilit ca ne va astepta la strada. “Ce draguta, a insistat sa ne astepte!”, spune Adi. Aveam sa descoperim apoi ca Toyota ei Hilux ne va trece raul pe care nu aveam sanse sa il trecem cu masina pe care o aveam noi inchiriata. Dar a meritat toata aventura, pentru ca pensiunea agroturistica e o oaza de liniste.
Dupa ce am savurat cateva preparate gatite chiar de gazda, am iesit in gradina sa privim constelatiile care parca erau mult mai aproape de pamant. Dimineata am facut o plimbare prin gradina de legume, am cules cateva mere si am vazut unde se produce vinul din struguri crescuti la cea mai mare altitudine din lume (3329m).
Claudio Zuchinno si-a dorit sa creeze acest ecosistem, asa ca si-a luat familia si a parasit capitala. A cumparat acest teren unde pe vremea cand era student la geologie a descoperit niste roci unice in lume si apoi tot ce a facut, spune el, e sa se lase inspirat de natura, sa nu i se impotriveasca. Studiile de geologie si biologie l-au ajutat si ele in acest proces. Casa are ziduri groase de chirpici, asa ca nu are nevoie de caldura artificiala, in gradina foloseste doar ingrasaminte naturale si are si un mic business cu seminte si legume organice. Crama a deschis-o in urma cu putini ani, dar deja vinul lui are punctaj atat de bun incat are drum liber spre export. Asteapta doar sa ii creasca productia. Daca ajungi prin zona, te sfatuim sa iti oferi un mic retreat de 2 zile aici. Si consuma vin cu moderatie, pentru ca nu prea e indicat sa consumi alcool la altitudinea asta.
Iar daca te cazezi in zona, ai trei sate autentice pe care le poti explora: Humahoaca (de unde incepi ascensiune spre Quebrada de los 14 colores); Tilcara – aici e un bun loc de unde sa iti cumperi haine si accesorii contemporane cu design argentinian, dar si suveniruri (daca ai loc in bagaj, ia-ti o pictura facuta pe ceramica); Purnamarca – sat inconjurat si el de un munte in 7 culori.
Cam asa a aratat experienta noastra la peste 4000m. Am simtit doar putina presiune in urechi, dar zicem ca am fost totusi norocosi, mai ales ca veneam aproape de la nivelul marii, din Iguazu.